Ce face modul de vizualizare peisaj în Arborele genealogic?

În Arborele genealogic, pe site-ul web FamilySearch, orientarea peisaj afișează arborele genealogic orizontal. Tu ești în centru. Urmașii tăi sunt în stânga. Strămoșii tăi sunt în dreapta.  

Orientarea peisaj are mai multe avantaje.

  • Poți vedea multe generații ale unei familii odată.
  • Poți urmări o linie a familiei înapoi sau înainte în timp.
  • Poți vedea indicii de înregistrare, sugestii de cercetare și probleme privind informațiile.
  • Poți vedea strămoșii soțului/soției, dacă i-ai adăugat.
  • Poți să vezi soții/soțiile copiilor tăi.
  • Poți vedea când sistemul cuprinde mai mulți soți/mai multe soții sau părinți pentru o persoană.

Notă. Folosind Opțiuni, în colțul din dreapta sus al ferestrei, poți selecta ce iconuri apar în arborele tău.

Pași (site-ul web)

  1. În meniul de sus, apasă pe Arbore genealogic și, apoi, apasă pe Arbore.
  2. În partea stângă sus a modului de vizualizare Arbore, apasă pe numele vizualizării curente (Evantai, de exemplu), apoi pe Peisaj. Dacă folosești modul de vizualizarea Primul strămoș, această opțiune este în partea din dreapta sus.
  3. Pentru a muta o altă persoană în poziția principală, apasă pe numele său, apoi pe Arbore.
  4. Pentru a vedea mai multe detalii despre o persoană din arbore, apasă pe numele său, apoi pe Detalii.
  5. Pentru a vedea copiii unui cuplu, apasă pe Copii în partea de jos a casetei cuplului.
  6. Pentru a afișa un alt soț/o altă soție a unei persoane din arbore, urmează pașii de mai jos.
    1. Uită-te la caseta cuplului. Dacă este mai mult de un soț/soție în sistem, vei vedea o săgeată mică în jos la stânga soțului afișat/soției afișate în prezent.
    2. Apasă pe săgeata în jos.
    3. Din lista de soți, apasă pe soțul/soția pe care vrei să îl/o afișezi în arborele genealogic.
  7. Pentru a muta arborele pe ecran, dă clic pe zona de fundal a arborelui și trage-l.
  8. Pentru a mări sau micșora mărimea arborelui, în partea stângă sus, apasă pe Plus ( + ) sau Minus ( - ).
  9. Pentru a extinde o linie de familie cu alte 2 generații, apasă pe săgeata de la capătul acelei linii. Apasă din nou pentru a închide.
  10. Pentru a readuce arborele înapoi la tine, poți folosi una dintre opțiunile de mai jos.
    • Ca să închizi toate liniile extinse și să revii la tine, apasă pe iconul Acasă.
    • Ca să păstrezi toate liniile extinse deschise și să revii la persoana inițială, apasă pe iconul de recentrare, care arată ca o țintă și se află chiar sub iconul Acasă.
  11. Dacă o persoană are mai mulți părinți în sistem, vei vedea o săgeată în stânga casetei cuplului pentru părinți. Apasă pe săgeată pentru a vedea toți părinții pentru acea persoană.
  12. Dacă o persoană are mai mult de un soț/soție în sistem, vei vedea o săgeată lângă numele soțului/soției în caseta cuplului. Apasă pe săgeată pentru a vedea toți soții/toate soțiile pentru acea persoană.
  13. Pentru a tipări un arbore cu 4 generații, apasă pe Opțiuni, apoi pe Tipărește. Când versiunea care se poate tipări se deschide într-o filă nouă, apasă pe opțiunea de tipărire a programului tău de navigare pentru a o tipări.

Pași (aplicație pentru dispozitive mobile)

Aplicația pentru dispozitive mobile Arborele genealogic nu are orientarea peisaj.

Pași (Arborele genealogic simplificat)

Arborele genealogic simplificat nu are orientarea peisaj.

Articole pe aceeași temă

Cum setez soțul/soția sau părinții preferați în Arborele genealogic?
Ce face modul de vizualizare descendență în Arborele genealogic?
Cum folosesc modul de vizualizare evantai în Arborele genealogic?
Cum schimb pozițiile părinților sau ale soților pentru a modifica afișarea liniilor genealogice în Arborele genealogic?

A fost acesta de ajutor?